Sincer, mi-a fost dor de acest proces, iar acum lungesc plăcerea de a alăpta cât de mult pot. Teia are deja 1 an şi planific să o alăptez mai mult timp decât am făcut cu Amelie, (pe care am ţinut-o lângă inima mea 1 an şi 4 luni). Mi-am zis asta când am conştietizat, că asta poate fi ultima şansă de a ţine la piept un bebeluş, de a simţi cum miroase viaţa, şi de ai oferi cel mai de pret lichid – laptele matern. Această conexiune atât de firească şi atât de necesară puiului de om, care s-a rupt din raiul cald şi liniştit în care trăia fară timp şi fără spaţiu, pomenindu-se într-o lume rece în care trăiesc giganţi care strigă. Întotdeauna m-am întrebat, cum apare această sevă vitală. Da, la anatomie am învăţat, totuşi e o minune cum de organismul unei femei poate oferi toate de ce are nevoie un alt organism ca să crească. Asta e o altă minune pe care o trăim în fiecare zi, după sacrul act, cel al naşterii.

E adevărat, alăptarea nu e chiar o binecuvântare de la început, mai ales la primul copil, când mai ai ghinionul să nu te îndrume nimeni, să îți arate poziționarea bebelușului. E un adevărat chin când puiul de om încearcă să se hrănească dar pe tine te doare de ai roade toți pereții. Cu sfârcurile angrojate, chiar rupte până la sânge, cu lacrimi în ochi treci peste toate pentru ca îți dai seama că sacrificiul merită.

Îmi amintesc cât de stângace era la început când trebuia să o ghidez, iar acum o admir cum se poziţionează şi se serveşte singură, apucând sânul de care are nevoie, sau din care are poftă. Are nişte posturi când trage câte o înghiţitură, că mă gândesc că va fi bună de dat la gimnastică.

E adevărat, nu mai am bustul pe care îl aveam înainte de a naşte copii. Şi ador la nebunie glumele între mamele care au alăptat, glume pline de umor negru despre starea sau asemănarea. Fetelor, ştiţi voi bine.

Dar oare asta contează, până la urmă timpul îşi va lua ce e a lui… frumuseţea şi fermitate vor fi furate de gravitaţie, doar dacă nu aveţi puşi nişte bani deoparte pentru zile mai „umflate” .

Am o mare compasiune pentru mămicile care din diferite motive fiziologice nu și-au putut alăpta Bebelușii, probabil au trecut printr-o traumă emoțională din cauza asta. Cel puțin eu, atunci când am aflat ca voi fi nevoită sa nasc prin cezariană, am suferit mult. Dar, am ales ce era mai sigur in primul rând pentru copil.

Întotdeauna am susţinut, şi voi încuraja femeile să facă acest gest de afecţiune şi grijă – să alăpteze. Întotdeuna am fost încântată de curajul şi frumuseţea femeilor care îşi hrănesc puii în public. Eu am alaptat-o pe Amelie şi acum pe Teia în cele mai diverse locuri şi evenimente. Chiar şi la unele întâlniri importante, (Teia e asistenta mea, şi o iau când am nevoie de ajutorul ei :)), cu o faţă serioasă şi plină de concentrare, o pun la piept şi îmi liniştesc mândruţa. Cel mai straniu lucru mi s-a întâmplat pe plajă. în România, când câteva domnişoare, care făceau topless, adică îşi bronzau gurguii, se uitau criticând poziţia mea de mamă care îşi alăptează copilul. Culmea, aşa? Dar, e un zicală în popor ce mi-o spun când am de-a face cu aşa gen de oameni… şi nu mă supăr.

Mama m-a învăţat un lucru fără de preţ, arată-ţi iubirea faţă de copiii tăi prin fapte. Asta încerc să fac, şi cea mai frumoasă declaraţie de dragoste o fac prin alăptare. Tu?

Foto de Marianna Petrenko

Te-ar interesa și:

Lasa un comentariu

  • Ana Handuca

    Lilu,fetita ta este nascuta pe 26 iulie si a mea pe 27 si la fel inca o hranesc cu piept.E foarte frumos

Ultimele articole

Participă la Miss Naturale...

Motivată fiind de recaţiile voastre pozitive, î...

Alăptarea – cea mai ...

Sincer, mi-a fost dor de acest proces, iar acum lu...

În vacanţă la bunici. Am...

Amelie e la bunici și aseară am primit o poză d...

„Eu vara nu dorm̶...

Vara începe vacanţa unora… şi se sfârşe...

Facebook