Vara începe vacanţa unora… şi se sfârşeşte a altora. 5 luni am avut o pauză, zic, binemeritată după 5 ani de trezit la ora 5.00.

Plecarea subită din televiziune, mi-a dat un răgaz bun.

M-am bucurat enorm de dimineţile leneşe. Am savurat fiecare trezire forţată din partea Teiţei, care exersează simţul tactil pe faţa mea. Ciupită de sprâncene, gâdilită la urechi, cu degetele încâlciteîn păr, aşa mă deşteaptă cel mai matinal sufleţel din pat. Urmează apoi îmbrăţişarea de grup, şi veşnica întrebare de la Amelie „Azi petrecem timpul cu familia?” a se înţelege „azi nu merg la grădiniţă, e weekend”

Acum, ştiind că dimineţile petrecute împreună vor rămâne doar în weekend, îmi lasă un nod în gât. Dar şi plăcerea de a munci în televiziune, de a transmite emoţii printr-un ecran rece, aici şi acum, mă împlineşte ca profesionist. Şi eu sunt din tagma femeilor, care au nevoie de o gamă variată de emoţii pentru a mă simţi întregită.

Propuneri au fost multe, întâlniri… la fel. Dar, nu puteam să accept un job, într-o televiziune care nu transmite aceleaşi valori, preţuite de mine.

Sunt nerăbdătoare să văd cum beau cafeaua viitorii mei colegi, unii care au făcut televiziune, alţii care au jucat doar pe scenă. Un cumul de oameni, experienţe, trăiri foarte variate, şi din acest punct … foarte valoroase. În curând îi veţi cunoaşte. Iar, misterul şi necunoscutul potenţial ce se află în oamenii noi e foarte tentant, pentru că nici nu ştii, dar în aceşti oameni poţi găsi prieteni, învăţători.

Vom explora dimineţile împreună din iunie.  Unde? … În curând, foarte curând va veni şi răspunsul.

Te-ar interesa și:

Lasa un comentariu

Ultimele articole

„Eu vara nu dorm̶...

Vara începe vacanţa unora… şi se sfârşe...

Pupi sweet dress, capitol ...

Erau să se facă 3 ani, dar au rămas 2 ani și 1...

” Parcă e după tabl...

„Parca e după tabletci” „Lilu, ...

Acel moment… momentul...

Ce mai faceţi dragele mele? Fericite…? obos...

Facebook