Erau să se facă 3 ani, dar au rămas 2 ani și 11 luni frumoase în care am realizat încă un vis. Un vis, care a fost adus de fulgii pufoși care se așezau peste turlele căldirilor de poveste din Sibiu, în noaptea de revelion al anului 2015. Un vis care se încheie cu mirosul florilor de salcâm.

 

De ce? E întrebarea multora. Pînă aici a mers locomotiva. Cred că viața e prea prețioasa și scurtă pentru a încerca și experimenta doar câteva idei. Atelierul în continuare, sper să vă bucure cu creațiile sale. Eu poate în curând voi începe un alt proiect Fashion, poate voi deschide un magazin cu haine second hand (așa cum mi-l imaginam din studenție), poate deloc nu voi mai cocheta cu acest domeniu. Una știu, sunt împăcată ca am făcut-o și pe asta. Știu deja ce pot face, ce e bine să fac, și cu cine să dau viață ideilor mele mai departe. Sigur la mijlocul acestei verii voi face un târg cu rochii de seara, pentru ca am adunat mai multe în garderoba și știți fetelor… nu te poți duce la multe evenimente în aceiași rochie.

 

Atât. Nu credeam că o să îmi placă atât de mult despărţirile. În iarnă de Jurnal tv, acum de brandul în care am investit multe emoţii şi timp. Despărțirile îmi amintesc că sunt vie, că am un potențial enorm și atâtea oportunităţi mă aşteaptă.

Te-ar interesa și:

Lasa un comentariu

Ultimele articole

Participă la Miss Naturale...

Motivată fiind de recaţiile voastre pozitive, î...

Alăptarea – cea mai ...

Sincer, mi-a fost dor de acest proces, iar acum lu...

În vacanţă la bunici. Am...

Amelie e la bunici și aseară am primit o poză d...

„Eu vara nu dorm̶...

Vara începe vacanţa unora… şi se sfârşe...

Facebook