
M-am obişnuit cu pierderile, pierderi mari dureroase. Şi dacă pentru cineva e simplu, pentru cei care Jurnal Tv înseamnă 7 ani de muncă şi pasiune, e ca şi cum o bucăţică din tine a fost ruptă. Cu Jurnal Tv am sărbătorit zilele mele de naştere, am cumpărat prima maşină, m-am logodit, m-am căsătorit, am născut 2 fete. A făcut parte din viaţa mea şi acum, închid un capitol frumos cu mii de amintiri.
Jurnal Tv a fost locul unde s-au născut prietenii, s-au declanşat certuri, s-a creat şi s-a muncit pe brânci. Am ajuns aici crudă, fără a şti ce înseamnă şi cum se face televizunea adevărată. Am învăţat meserie cu toţii din mers. Sunt recunoscătoare că am ajuns în acest loc unde am putut să fiu eu, cea adevărată, care poate râde în hohote şi plânge în hohote în faţa camerelor. În aceşti am am trăit atât de multe alături de atâţia oameni încât simt că le voi obosi urechile nepoţilor când mă va apuca melancolia şi dorul de tinereţe. Sunt fericită că alături de voi, telespectatorii noştri am reuşit să schimbăm în bine sute de destine, să salvăm zeci copii, să ridicăm case, să curăţim parcuri, să ne reconstruim ca naţiune… cel puţin să încercăm.
Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care de-a lungul anilor au muncit în această televiziune, oamenii care au lăsat câte o părticică din ei, în ceea ce astăzi poartă numele Jurnal Tv.
Eu ştiu ce voi face de la o luni, voi dormi bine îmbrăţişând fetele mele, în vârful degetelor voi strânge jucăriile care au acaparat împărăţia lui Moş Ene şi îmi voi savura cafeaua în liniştea dimineţii ascultându-mi sufletul. Voi avea mai mult timp de scris pe blog, de călătorii, pentru a mă redescoperi. Nu ştiu ce se ascunde după hotarul prezentului, de fapt chiar nu voi forţa viitorul. Timpul sigur va arata că tot ce se întâmplă, se întâmplă spre binele fiecărui dintre noi, chiar daca limita noastră de conştienţă nu ne permite să vedem şi să înţelegem totul.
Vă mulţumesc şi ne vom revedea mai des aici.
Lasa un comentariu