Niciodată nu mi-au plăcut femeile ciocănitoare, cele care cicălesc la orice pas, care fac observaţie şi numai gura lor se aude… e iată că uşor, uşor încep şi eu să devin una ca ele. De nevoie, că mie tare îmi place să fiu paşnică, să îmi văd de sufletul şi de treburile mele. Dar nu mai pot să trăiesc într-o societate care pur şi simplu se îngroapă conştient în gunoi fizic şi în mizerie sufletească. O fac pentru copii mei, pentru ei devin o ciocănitoare.

La terenul de joc deja sunt ca un jandarm, mereu cu muniţia pregătită, doar ochiu ager să sesizeze actul de nelegiuire. Şi dacă aş merita o diplomă… ar fi pentru Combaterea consumului de seminţe în locuri publice. De la colţul blocului simt mirosul de la apetisantele seminţe de floarea soarelui, care parcă sunt scrise în codul genetic al naţiunii noastre. Nu mă deranjează mirosul, cu toate că acum e mai acutizat, mă deranjează mamele, bunicile care stau şi se uită cum noua generaţie se joacă, între timp ele se relaxează, cum? Înflorind tot în jurul lor cu petale din coji de răsărită. O frumuseţe nu alta. Am început să le întreb?E atât de greu să luaţi o pungă şi în ea să aruncaţi resturile? Unele, care mai au urmă de bun simţ îşi strâng cotrofuţele şi le bag în geantă. Altele, mame care ne educă copiii pentru viitorul societăţii noastre – se uită la mine cu nişte ochi de vipere şi “ da cine eşti tu să îmi comanzi? Te-ai uitat la tine în oglindă”. Atunci îţi scuipi în suflet, te cerţi un pic că na..ga te-ai băgat să faci educaţie unei tanti de 30 de ani, şi îi spui copilului tău care întreabă „Mămica, de ce eşti supărată? Pentru că doamnele de alături se comportă urât şi eu nu vreau să fii înconjurată de asemenea oameni.

Dar după una rece vine alta caldă, la terenul de alături stau mămici care mai schimbă o vorbă cât cei mici îşi văd de treabă pe tobogan şi scuipă seminţele în pungi sau cutiile de la bastonaşele Cristinuţa. Şi atunci mă simt o mică învingătoare. Medalia mi se veştejeşte atunci când prin mireasma îmbătătoare a florilor de liliac adulmec nuanţele tari şi otrăvitoare ale unei ţigări fumate la colţ de teren. Tata, mama şi fiul petrec timpul împreună. Aşa se cuvine, să pufăi din ţigară, îndreptându-ţi fumul cancerigen către nişte copii. Şi iar Jandarmul din mine ia poziţie de drepţi şi denunţă. S-a simţit un pic ruşinat, sper să fie nu doar o reacţie de moment, dar şi data viitoare când va pune mâna pe ţigară în apropierea copiilor să îi apară imaginea unei mame ţăcăite care îi face observaţie. Ca să nu mai vorbesc de domni imbecili ca altfel nu îi pot numi, care fumează în piaţa de legume, lângă o mamă cu un copil în cărucior şi o gravidă alături. La observaţia noastră – a răspuns cu spume la gură. Da ce vă plimbaţi pe aici, staţi acasă… Cam nu ţi-e a sta acasă, cam tare vrei să emigrezi după asemenea experienţe.

Iar educaţia de rang înalt este şi mai pretenţioasă, acolo e împletită cu iz de superioritate şi gradomanie. Şi de fiecare dată când eşti nevoit să interacţionezi cu sistemul social, îţi pui mâinile în cap, fiindcă e mare caracaţiţa, iar tentaculele se simt prea importante.

Sincer, obosesc mult, mă consum mult. Ştiu că nu poţi schimba lumea, schimbarea începe de la mine. Eu mi-am creat o mini-lume normală pentru copilul meu, dar din păcate interacţionăm cu diferiţi oameni, a căror normalitate e dusă peste hotarele bunului simţ. Ajungând în casă, închizând după uşă nedreptăţile care ne înconjoară, mă întreb. Cum vrem noi să trăim într-o societate mai bună, dacă noi nu devenim exemple bune pentru copiii noştri?. Cum şi cât voi reuşi să îmi protejez copiii de mrejele unei societăţi retardate moral. Mă trezesc în fiecare dimineaţă şi o iau de la capăt. Şi prind forţe atunci când văd că deja Amelie, la ai săi nici 3 ani, deja ştie că doamna sau domnul se comportă urât şi sunt needucaţi. Sper că va ajunge într-o zi să le bată în obraz, poate observaţia unui copil va ajunge mai uşor la inima lor.

Jandarmul din mine caută să îşi facă o armată, una care să îşi facă cu dedicaţie meseria, să îşi asume riscuri, să facă poze, să alerteze organele (care sug din noi toată seva prin impozitele luate). De astfel de armată avem nevoie, nu de nişte bieţi tineri care sunt impuşi să se joace cu armele. Să o facem pentru copiii noştri, care merită să trăiască într-o ţară mai bună.

 

Te-ar interesa și:

Lasa un comentariu

Ultimele articole

Ce simte o mamă? Extremele...

De câte ori v-ați simțit vinovate că nu ați f...

Va fi magic la DORFEST, ven...

Ce planuri aveți pentru acest Weekend? Pentru a s...

O mamă singură, cu 2 copi...

Demult nu am cerut ajutorul vostru. Dar, aflând d...

Participă la Miss Naturale...

Motivată fiind de recaţiile voastre pozitive, î...

Facebook