Am ajuns şi aici în sfârşit. Ştiu că nu prea vă arde acum de asta, dar vorba ceea, ai intrat în horă – joacă. Am trecut de un prag psihologic (dacă-mi permiteţi exprimarea) şi acum nu mai văd 3 cifre când mă urc pe cântarul din Diamonds Fitness. Am lăsat în urmă numărul 100 şi acum nu mai vreau să urc pe cântar decât peste câteva săptămâni de antrenamente. Nu mi-am luat cântar ca să nu-mi fac inimă rea atunci când organismul îşi ia pauză. Am avut o perioadă cu multe treninguri atât în sală cât şi în afara ei, şi totuşi nu pleacă kilele ca înainte. Au simţit că ne luăm rămas bun şi au început să lupte.

După 11 săptămâni de proiect, am mărit numărul de exerciţii şi greutăţile. Treptat, aşa cum mă îndrumă bunul meu antrenor. Pe cât de bun şi priceput, pe atât de nemilos. Chiar azi în timpul antrenamentului, mă tachina cu o greutate de 20 de kg pentru exerciţiul spatelui şi a picioarelor, şi chiar nu credeam că o să o pot ridica. Însă 4 serii au mers ca unse. Dacă la început abia de mă isprăveam cu greutăţi minime în timpul exerciţiilor, acum pot să vă spun că pe lângă rezistenţă, a crescut şi puterea din timpul antrenamentelor. Dacă-mi zicea cineva vreo jumătate de an în urmă că o să mă apuc şi încă o să mă şi ţin, îi râdeam în faţă fără remuşcări. Aşa că nimic nu e imposibil. De fapt asta ar fi şi ideea acestui proiect. Să treci de limitele pe care le ai şi să obţii un rezultat cât de greu nu ar fi. Trebuie să mergem înainte oricât de anevoios ar părea la prima vedere şi să nu ne dăm bătuţi de micile pierderi pe care le mai avem. Recunosc că am avut 2 săptămâni în care nu am avut poate rezultatele dorite sau aşteptate, dar văzând cântarul am zis că totul e înainte.

Poza_2

Mă bucur enorm că am reuşit să conving mulţi oameni să înceapă să meargă la sală, cel puţin din cei care îi cunosc personal. Tot mai multe proiecte apar şi tot mai mulţi se apucă de treabă. Nu este imposibil sau costisitor să ieşi dimineaţa sau seara în curte, în parc sau pe stadionul de lângă casă şi să-i tragi un antrenament cardio de mai mare dragul. Sau să mergi să îţi iei un abonament pentru 12 şedinţe la Diamonds şi frumuşel să mergi de 3 ori pe săptămână seara să îţi dezmorţeşti oasele. Totul este o alegere, trebuie doar un pic de voinţă şi atât. Mulţi dintre prietenii mei vor zâmbi poate când vor citi asta, dar anume în aşa mod sper eu să ajung la final cu bine. Şi o voi face.

Săptămâna aceasta fac un experiment în cadrul proiectului despre care am să povestesc duminică. În curând apare şi un nou video dar şi un interviu exclusiv şi foarte special cu Ursul care ne terorizează cu blândeţe la fiecare antrenament.

Nu uitaţi să daţi like la prietenii ăştia şi care aşteaptă şi ei rezultatul ca şi mine şi cărora le tot mulţumesc pe tot parcursul proiectului: DiamondsFitnessCenter & Fourchette 

#BeFit

 

Te-ar interesa și:

SFÂRȘIT! 4 LUNI DE PROIEC...

Am ajuns în sfârșit și la finalul proiectului....

ULTIMUL ANTRENAMENT CU URSU...

Eu știam, dar nu îmi venea să cred. Atunci cân...

Lasa un comentariu

Ultimele articole

Participă la Miss Naturale...

Motivată fiind de recaţiile voastre pozitive, î...

Alăptarea – cea mai ...

Sincer, mi-a fost dor de acest proces, iar acum lu...

În vacanţă la bunici. Am...

Amelie e la bunici și aseară am primit o poză d...

„Eu vara nu dorm̶...

Vara începe vacanţa unora… şi se sfârşe...

Facebook