O cunosc de câţiva ani pe această femeie soare, care în fiecare dimineaţă se desparte de copiii săi şi pleacă la muncă pentru a le oferi o familie altor sute de bebeluşi.  Pentru Tatiana Codreanu, serviciul din cadru CCF Moldova  e mult mai mult decât muncă… e vorba de schimbarea destinelor copiilor rămași fără protecție părintească, neajutorați și nevinovați. „Responsabilitatea este extrem de mare, față de copii, societate, dar și față de Dumnezeu. Nu poți să te joci de-a magicianul cu un destin omenesc. Se cer acțiuni exacte, responsabile, uneori urgente, însă toate trebuie să răspundă nevoilor individuale ale copilului.”

Câţi copii ai reuşit să salvezi prin proiectele ong-ului în care munceşti? Să îi readuci în familii, să crească în dragoste? Ai vreo cifră cu care te mândreşti?

Fiecare copil contează, iar un simplu eșec atrage multe frustrări și gânduri, îndoieli, întrebări chinuitoare. Numărul exact al mamelor (părinților) consiliați, informați, orientați la servicii nu îl am, însă sigur știu că am lucrat cu peste 50 de familii și mai mult de 80 de copii o perioadă mai îndelungată. Cu unele cazuri am lucrat doar trei luni, iar cu altele     chiar și 2 ani.

Care este cazul care te-a marcat cel mai mult?

Nici unul dintre cele 50 de cazuri nu sunt identice, fiecare e cu tragedia și bagajul aparte de probleme. Cumva necazurile vin din sărăcie, din abuzul de alcool, lipsa unui loc de muncă, probleme de sănătate etc. Însă fiecare situație e o istorie aparte.

Printre acestea am și câteva cazuri care m-au marcat și sincer pentru unele nu am găsit încă explicația. Îmi amintesc cu lux de amănunte, chiar dacă au trecut 4 ani, de la prima mărturisire a unei mame care a fost abandonată la naștere, apoi la 3 ani adoptată. Așteptam să-mi povestească despre copilăria ei, despre amintirile și schimbarea din viața sa, odată ajunsă într-o familie. Relatările ei erau trăite de întreg corpul său, durerea era prezentă pe fiecare mm2 o vedeam, o simțeam și sufeream alături de ea. A trăit multe momente groaznice înconjurată de abuz de tot felul, inclusiv sexual, a așa numitului „tată adoptiv”. Acele sechele o urmăresc și astăzi…

Un alt caz marcant, care nu poate fi nicicum judecat, a fost când am cunoscut o mamă ce creștea un copil cu dizabilități grave, înfrunta multe probleme sociale, medicale și financiare, dar mereu declara:       ”Cât de multe nu a-și îndura, acesta este copilul meu! Nu-mi pot închipui, ce inimi au mamele care-și lasă acești copii? Când ei au nevoie de noi, mamele”. Mi se lasă și acum o greutate și un nod în gât când mă gândesc la ea….Au mai trecut 3 ani și a născut al doilea copil tot cu dizabilități…o vedeam frântă de durere, chinuită până la epuizare…a renunțat la el. Cu siguranță astăzi acele declarații contradictorii nu o lasă în pace. Și e tare, tare trist pentru mamă, dar mai ales pentru copilaș.

Însă vă pot împărtăși și una din experiențele extrem de frumoase, în care consider că Dumnezeu mi-a dat bagheta magică în mâini, dar înainte de aceasta mi-a trecut-o deasupra creștetului. Am cunoscut o tânără studentă, evident care și-a ascuns sarcina. Ghidată de persoane mai puțin înțelepte, urmărea un plan, să-l ascundă și-n continuare de familia sa, într-o casă de copii după naștere. Mai greu însă îmi venea să colaborez cu ea, fiindcă avea toată încurajarea și susținerea colaboratorilor instituției în care-și lăsa-se copilul după venirea pe lume. Pentru a acționa în interesul superior al copilului am recurs la informarea familiei extinse, aici deja emoții de care vreți, cu leșinuri, plânsete, bucurii care în final au rezultat cu mulțumiri. Sunt cinci ani de atunci, la fiecare 8 martie, de ziua mamei, primesc mesaje de la această mamă și bunica copilului. Și de fiecare dată trăiesc sentimente de împlinire și fericire pentru acel copil și mama sa. Mulțumesc lui Dumnezeu și echipei CCF că m-a ajutat să mă bucur de mai multe situații de acest fel.

Care a fost cel mai greu moment pe care l-ai trăit văzând atât de mulţi copii ce suferă?

Momentul greu a fost și este acela în care pășesc într-o casă de copii, în secțiile unde sunt izolați bebelușii. E așa de sfâșietor să nu auzi un gângurit, un plâns, nimic, doar o tăcere adâncă. Apropiindu-te de pătuțuri, vezi doar priviri cuminți. Lipsa căldurii umane lasă multe traume ulterior. E așa de dureros să vezi, să înțelegi și încă să mai știi că se cheltuite o grozăvie de bani pe acest sistem. Moldova încă mai uită să acționeze urgent când vine vorba de micuți ce ajung în pătuțuri reci și uitați de toți, în timp ce acești copii au DREPTUL la o familie. Da, nu pot să zic că înțeleg, dar undeva încerc să accept că nu i-au vrut familiile lor, dar asta nu ar trebui să însemne că nu mai interesează pe nimeni cum cresc ei, chinuiți într-o lume atât de zgârcită în imagini, sunete și mângâieri. De patru ani, spun oricărui om care mă întreabă cum să doneze unei case de copii, că noi toți contribuim la o nedreptate față de copii de acolo, contribuim să-i ținem prizonieri lipsindu-i de copilărie și dragoste părintească. Și niciun bun material nu suplinesc lipsa dragostei și a căldurii părintești. Așa că aici vin cu un îndemn către toți cititorii ce intenționează să facă o binefacere: să o facă exact prin modul în care ar răspunde necesității unui copil și nu a orgoliului personal, bifând că a contribuit la acte caritabile. Din numărul de copii aflați în grija statului astăzi (peste 4000 încă), doar un număr de până la 2% sunt orfani, restul au cel puțin un părinte în viață. Și atunci ce facem noi, contribuim la nedreptatea și încălcarea dreptului la familie, prin segregarea copiilor din familii sărace în internate?

Știu că ai ajuns să fii şi nasă de botez unora dintre bebeluşi. Câţi finuţi ai şi cat de des mergi să îi vezi?

 Da, m-ai prins emoțional aici. În afara job-ului am doi finuți de botez, ambii băieței care astăzi au câte 3 și 4 ani. Două familii diferite, pe care nu le-am putut refuza în momentul în care mi-au declarat că sunt unicul lor pilon de încredere. Cu regret, nu pot spune că sunt o nană tocmai bună, deoarece nu-i vizitez prea des, dar destul de frecvent ne auzim la telefon. Nu uit să le las câte o amintire dulce la sărbători, care e tare așteptată.

 

IMG_4298

Cum reziști tu, ca mamă – să vezi copiii şi mame părăsite de familii şi renegaţi de cei care ar trebuie să se bucure de venirea unui copil pe lume?

La început mi-a fost destul de dificil. Oricât încercam să nu mă implic profesional, situațiile mă afectau mult, veneam acasă indispusă, tristă și tăcută. Am avut nevoie de timp să înțeleg că toate aceste afecțiuni emoționale nu ajută pe nimeni din noi cu nimic și că la baza acestor nenorociri stau anumite cauze, care în timp lasă efecte nefaste. Exact ca un vulcan activ, care după multă mocnire începe să-și reverse lava. Așa că am înțeles că dacă descopăr corect cauza, am putea stopa una dintre efectele nedorite. O mamă iubită de părinți, ori rude, sau prieteni va avea mereu capacitatea de a iubi, chiar dacă la un moment dat declară că nu-și dorește copilul, în consultații și discuții ajungi la punctul sensibil.

Te sună mereu mamele care au beneficiat de ajutorul tau și al ong-ului şi îţi cer ajutorul în continuare. Îi ții minte pe toti după nume?

Deseori se întâmplă să primesc telefoane de la foștii beneficiari, unii pentru a cere în continuare sfaturi, iar alții pentru a se interesa cum îmi merge, „tot ajuți copii?”, întreabă ei. Sigur îmi amintesc de ei și de numele lor. Uneori când răsfoiesc agendele mai vechi, găsesc însemnările, planurile de intervenție pe caz individual și în unele cazuri parcă nici nu-mi vine a crede cum viața a luat o întorsătură diferită cu schimbări pozitive. Chiar dacă unele familii rămân încă afectate de sărăcia din țară, reușesc să îi facă față și cel mai important conștientizează importanța dragostei familiale pentru copii.

În munca ta, trebuie să fii om bun la suflet si să fii şi un psiholog bun – ştim cu toţii unoeri cuvintele calde lecuiesc mai mult decât medicamentele.

Foarte adevărat, am ascultat mame, care după ce și-au revărsat amarul au ieșit mai luminoase, mai încrezute și mai rezistente. În multe situații întâlnirile pentru discuții au contribuit la identificarea soluțiilor și cel mai important este că soluția o găsește tot persoana aflată în necaz, eu doar o ascult și în momente potrivite o încurajez. Eu deseori le spuneam colegelor mele despre perioada când eram și eu în concediu de maternitate, ca fiecare mamă aveam nopți nedormite și epuizante, iar a doua zi nu aveam stare. Era de ajuns să o sun pe mama și doar să-i povestesc despre necazul nopții și parcă „îmi lua totul cu mâna” până închideam telefonul, eram cu noi forțe, refăcută complet. Cum se spune, „vorbele nu ne costă nimic”.

Mulţi dintre noi avem impresia că muncind în cadrul unui ONG + de fapt faci voluntariat. Care este de fapt adevărul din spatele miturilor.

Mitul poate fi combătut simplu, în ONG se lucrează mult, se lucrează pentru rezultat, nu pentru program. Rezultat în termeni rezonabili îmbinat cu muncă creativă ghidată de valori exacte. Valorile ONG-ului CCF Moldova sunt: curaj, exigență, integritate. Noi, angajații, respirăm cu aceste 3 valori și toate acțiunile sunt scăldate în acest trio. În ong-ul în care lucrez, nu o să vezi afișat nicăieri un orar de audiențe, nu funcționează niciodată metoda ghişeului, aici uşa e deschisă, pentru a consulta un specialist sau altul pentru cei care au nevoie. Poți munci în organizații nonguvernamentale doar dând dovadă de multă omenie, flexibilitate, creativitate, empatie, energie, răbdare, înțelegere, bun-simț și profesionalism. Adică, niște ingrediente cheie ce ar ajuta să se realizeze misiunea organizației și rolul tău în activitatea organizației. ONG-urile angajează oameni pe care îi formează, performează pe domenii exacte pentru a aduce rezultate și a le cuantifica într-o calitate ridicată a vieții societății prezente și de viitor.Am început să activez ca și voluntar din anii studenției într-un ONG, după un an de zile mi s-a propus angajarea oficială, eram interesată, deoarece aveam deja și eu familie. În toți acești ani am reușit să cunosc, să compar și să aleg unde să muncesc. Am experimentat și activitatea într-o instituție de stat, dar care mi s-a părut rigidă, plictisitoare și monotonă, nu am rezistat mai mult de 3 luni acolo. Am revenit în albiile împlinirii, reîntorcându-mă și de această dată într-un ONG. Deși volumul de muncă e mai mare, timp liber mai limitat, aici simt o creștere profesională continuă, libertate în acțiuni și apartenență a unor valori deosebite, tendință spre creativitate, inovații și vocații.

IMG_4341

 

Tu fiind cea care interactionezi în fiecare zi cu familiile vulnerabile simţi cel mai bine societatea. Care de fapt, este cea mai mare problemă a societăţii noastre?

Situația socială a Republicii Moldova atestă o creștere a vulnerabilității copiilor, iar aceasta vine de la vulnerabilitatea familiilor, părinților. Aceștia la rândul lor sunt afectați de:

  • Lipsa locurilor de muncă. Populația nu are activități, interese, ocupații pentru a îneca amarul și omorî timpul.
  • Consumul de alcool, care atrage o mulțime de probleme.
  • Sărăcia. Aceasta naște efecte multiple asupra copiilor, familiilor și comunităților.

Cred că acest trei aspecte sunt cele mai evidente probleme a societății, desigur urmate și de alte efecte cum ar fi divorțuri, familii incomplete, migrația, abandonul școlar al copiilor, neglijența și multe, multe altele.

După mine, ajutoarele sociale nu sunt suficiente, ar necesita diversitate și neaparat o condiționare, pentru a motiva familiile să prospere, nu să degradeze.

Politica socială de susținere a copiilor și familiilor necesită o modificare urgentă. Statul continuă să investească neinspirat încă în detrimentul copiilor, susținând instituțiile rezidențiale (internatele și casele de copii) cu milioane de lei anual. Sumele necesită reorientate în sprijinul familiilor, iar acestea trebuie monitorizate strict.

foto de Victor Detto

 

Te-ar interesa și:

Lasa un comentariu

Ultimele articole

„Eu vara nu dorm̶...

Vara începe vacanţa unora… şi se sfârşe...

Pupi sweet dress, capitol ...

Erau să se facă 3 ani, dar au rămas 2 ani și 1...

” Parcă e după tabl...

„Parca e după tabletci” „Lilu, ...

Acel moment… momentul...

Ce mai faceţi dragele mele? Fericite…? obos...

Facebook