O pereche de tenişi de culoare albă, pot fi transformaţi într-o pereche de încălţăminte la modă, în degrade, cunoscut şi ca termenul de ombre. Iar petru aceasta aveţi nevoie de puţină imaginaţie şi câteva materiale: o pereche de mănuşi de unică folosinţă, vopsea pentru textile, un burete curat, un vas cu apă fierbinte, câteva pagini de ziar şi bandă adezivă.

tumblr_inline_ns9jhpU7O71trkkqa_1280

Începem cu amenajarea zonei de lucru. Întindeţi ziarele şi scoateţi şireturile tenișilor. Aplicaţi banda adezivă pe marginea încălțămintei pentru a evita pătarea acesteia. E mult mai simplu să lucraţi cu fâşii mai mici pe lung decât cu fâşii lungi pe lat. Umpleţi încălţămintea cu pungi de plastic sau hârtie ca să evitați formarea cutelor.

tumblr_inline_ns9ji96aQe1trkkqa_1280Umeziţi suprafaţa pe care urmează să aplicaţi vopseaua cu apă fierbinte, folosind un burete. Aveţii grijă însă să nu exageraţi. Cel mai indicat ar fi să porniţi cu unul din articole, iar apoi să treceţi la celălalt.

tumblr_inline_ns9jivC4Hl1trkkqa_1280Preparaţi colorantul într-un vas, amestecându-l cu apă. Nu uitaţi să îmbrăcaţi mănuşile înainte de a folosi vopseaua. Introduceţi tenişii în soluţie. Dacă e cazul, folosiţi din nou buretele pentru a umezi suprafaţa pe care lucraţi. Tot cu ajutorul buretelui întindeţi nuanţa spre suprafaţa nevopsită încă. Așa veţi obţine degradeul ombre.

tumblr_inline_ns9jjuo1da1trkkqa_1280Lăsaţi perechea de teniși să se usuce în totalitate, apoi îndepartaţi pungile de plastic şi legaţi şireturile vechi sau puteţi cumpara unele noi, într-o culoare complementară. Acum aveţi o pereche nouă de teniși, unici, cu minimum de efort.

tumblr_inline_ns9iw58T751trkkqa_1280

Meşter faur – Super Nana

Te-ar interesa și:

Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Ultimele articole

Ce simte o mamă? Extremele...

De câte ori v-ați simțit vinovate că nu ați f...

Va fi magic la DORFEST, ven...

Ce planuri aveți pentru acest Weekend? Pentru a s...

O mamă singură, cu 2 copi...

Demult nu am cerut ajutorul vostru. Dar, aflând d...

Participă la Miss Naturale...

Motivată fiind de recaţiile voastre pozitive, î...

Facebook