Prima dată când am intrat în cabinetul ei, îmi tremurau genunchii. Doamna Directoare însă m-a primit atât de repede şi atât de aproape de sufletul său încât simţeam că face parte din familia mea.  Şi face asta cu toţi oamenii din jur. O femeie Lumină, care a schimbat şi va mai schimba vieţile oamenilor. Ea e sufletul Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchievici din Chişinău, sunt fericită că o cunosc şi că mi-a permis să intru în lumea ei iar prin aceste gânduri Svetlana Bivol vă primeşte şi voi.

IMG_4510

Vîrsta unei femei este… starea ei cu toate amprentele copilăriei, luminoase şi miraculoase.

Puterea unei femei să măsoară prin…copii, personalitate, înţelepciune.

Banii sunt pentru…asigurarea unui trai decent pentru toată familia, pentru investirea în studiile copiilor.Pentru mine personal pentru descoperirea unor culture şi lumi noi. Călătoriile sunt slăbiciunea mea, sunt sigura că anume ele dezvoltă mult spiritual.

Liniştea pentru mine este…sănătatea şi fericirea familiei mele dragi.

 

De la copilul meu am învăţat să…primesc oamenii aşa cum sunt, ca doar suntem atât de diferiţi unul de celălalt.

Cel mai de preţ lucru spus de părinţii mei…Fiecare persoana merită stima noastra. Fă numai bine, chiar şi celor care îţi vor sau îţi fac rău.

Cel mai greu în viaţă mi-a fost să…privesc in ochii copilaşilor abandonaţi. Niciodată nu voi întelege asta.

Niciodată nu voi uita…ziua cind a venit pe lume băiatul meu drag.

Am visat să…văd un spectacol de opera la Metropolitan Opera. Dar încă nu e târziu…

IMG_4507

Dacă nu ar fi fost muzica, aş…fi fost medic.

Filarmonica Naţională a devenit…pentru mine o a doua casă, uneori chiar si prima casă….care sărmanica tare mai are nevoie de renovare şi reparaţie. Ne ajută mult profesionalismul şi entuziasmul artiştilor înmulţit la energia pozitivă a marilor maeştri, care şi-au luat zborul din scena filarmonicii. Aceată energie persistă pretutindeni, iar pereţii instituţiei păstrează atâtea amintiri frumoase şi mai puţin frumoase, toate pătrunse de un iz nostalgic şi sentimental…

Moldova pentru mine este… ţara viselor mele, marea mea dragoste. Moldova pentru mine este demult un stat European prin oamenii săi integri, prin talentul debordant al tinerilor, prin cultura sa.

mulţumesc pentru fotografii –   Victor Detto

Te-ar interesa și:

Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Ultimele articole

Ce simte o mamă? Extremele...

De câte ori v-ați simțit vinovate că nu ați f...

Va fi magic la DORFEST, ven...

Ce planuri aveți pentru acest Weekend? Pentru a s...

O mamă singură, cu 2 copi...

Demult nu am cerut ajutorul vostru. Dar, aflând d...

Participă la Miss Naturale...

Motivată fiind de recaţiile voastre pozitive, î...

Facebook