Natalia 28 ar vrea să alerge prin
casă după un copil, să se grăbească în fiecare zi la serviciu… dar e
ţintuită în casă de un destin crud. De 14 ani o boală chinuitoare îi fură
bucăţi din coprul său, la propriu. A rămas fără degete la mâini, iar la un
picior chiar jumătate de talpă i-a fost tăiată, zilnic are nevoie de medicament care costă  783. Familia ei e disperată şi cere ajutor. 
       Între 11 şi 14 ani a început să simtă că ceva nu e în regulă cu coprul ei. La 14 ani a fost diagnosticată
cu Sindromul Renno, iar acum are un diagnostic mai  – sclerodermie
sistemică complexă. E unicul caz din Moldova în stare atât de avansată. Natalia
a crescut cu această maladie şi a încercat să găsească soluţii. Tocmai de asta
ales  să facă studii la Universitatea de Medicină, dar nu a reuşit să facă
faţă programului supra încărcat, din cauza bolii. Oricum îşi dorea studii
superioare pentru că visa la o carieră şi la un salariu bine plătit care să îi
permită costurile tratamentului. Este licenţiată în asistenţă socială, dar din
păcate nu poate munci. Boala s-a agravat anul trecut,  i-au fost tăiate
toate  degetele de la o mână, iar la cealalta au mai rămas rămăşiţe….Pe
9 februarie i-au fost tăiate o parte din degetele la picioare şi  îşi
revine foarte greu. Şi după ultima discuţie la telefon am aflat că a fost
lipsită şi de jumătate de talpă… cangrenele puse stăpânire deplină pe
piriorul ei. Pentru operatie si tratament de pregatire, părinţii s-au
împrumutat şi au cheltuit 20000 lei, în continuare pentru menţinerea fetei este
nevoie zilnic de administrarea unui preparat – Vasoprostan 60mg,  o
ampulă  costă 783 lei. Disperată familia caută ajutor şi soluţii. Mama
Nataliei e pensionară, iar tatăl ei munceşte hamal la fabrica de sticlă. Chiar
nu mai au de unde să adune un ban grămadă să o scutească de chinuri, darămite
să o trateze definitiv. 

     Fiecare dintre noi poate
contribui la ameliorarea calvarului prin care trece Natalia, uitaţi-vă în jurul
vostru şi fiţi recunoscători că sunteţi sănătoşi şi AJUTAŢI acest suflet bun să
trăiască decent, să îi oferim noi puteri să lupte cu boala asta crâncenă care
îi tot fură din corpul său părţi. Am şi alte poze din care să vă
convingeţi că starea Nataliei e foarte gravă, dar pentru a nu afecta emoţional
am decis să nu le postez. Una e sigur, Ea suferă enorm de mult, de fapt viaţa e
e o continuă lupta cu durerea şi pierderea.

O puteţi contacta direct pe Natalia la
numărul  – 069402907, sau puteţi depune bani pe conturile bancare.
Codul bancii Vicbmd 2×883
IBAN md 30vi000000223381149242
beneficiar –
Danila Natalia

Te-ar interesa și:

Lasa un comentariu

2 Comentarii

  1. Daca are cineva oportunitatea sa cumpere medicamentul necesar, ar fi mai ieftin din Bucuresti, farmacia Tei, unde 10 fiole costa in jur de 2500 lei.

  2. Aveti un cont si pe Pay Pal ?

Lasă un răspuns

Ultimele articole

Ce simte o mamă? Extremele...

De câte ori v-ați simțit vinovate că nu ați f...

Va fi magic la DORFEST, ven...

Ce planuri aveți pentru acest Weekend? Pentru a s...

O mamă singură, cu 2 copi...

Demult nu am cerut ajutorul vostru. Dar, aflând d...

Participă la Miss Naturale...

Motivată fiind de recaţiile voastre pozitive, î...

Facebook